N-am mai scris de mult pe blog. N-am mai avut timp, asta-i adevarul … si de-aici pleaca toata povestea. Lipsa de timp genereaza la randul ei alte consecinte, printre care cea mai grava sa spunem asa ar fi o usoara indepartare de domeniul foto. Simt ca imi ies usor din mana, si scade calitatea fotografiilor cand de fapt ar trebui sa creasca. Si macar daca ar fi scazut de la un nivel inalt … dar nivelul este inca destul de scazut, mult prea scazut. E drept ca pentru publicul majoritar, care din pacate in ziua de azi nu e crescut cu notiunea de fotografie ci doar de o pozareala ocazionala, calitatea fotografiilor poate parea destul de mare, si deocamdata asta e una din marile mele surse de multumire (caci nu pot sa spun implinire) fotografica, insa facand comparatie la nivel adevarat artistico-fotografic ( ) cateodata parca imi vine sa ma las, nu neaparat de fotografie dar de aspiratiile inalte pe care le-as avea de la mine, sa ma multumesc cu nivelul curent si sa incerc doar sa il mentin. Cealalta varianta ar fi sa continuu sa caut artisticul indiferent de timpul mic alocat fotografiei insa e al naibii de greu si trebuie multa rabdare cand vezi ca rezultatele pe care le cauti intarzie sa apara. Bine, pe de alta parte nu vreau nici sa fac fotografie zilnic ca un job, asa ca am ajuns iar la partea in care nu stiu de fapt exact ce si cum vreau. O sa vedem … timp este.

Sa fie fericiti!

ps. da, ratingurile au disparut si nu se mai intorc.

Lacul. O excursie de doua zile la Tusnad, o plimbare prin padure, o panorama trasa din mana, o pensiune misto …

She is the dark
The nightmares you hide
The pain you feel
The suffering inside

Am auzit fraza asta ieri, cand ne plimbam prin oras si nu am bagat de seama initial, dar acasa, prelucrand unele cadre, mi-am amintit si mi-am dat seama ca e intr-adevar asa. Peste tot pe unde mergi dar doar de blocuri mari si in marea lor majoritate urate de te ia groaza cand te gandesti cate familii locuiesc acolo, dai de strazi lungi pline de masini inghesuite una intr-alta caci nu mai e destul loc pentru toate, si dai de oameni reci si impasibili care daca stai sa te uiti la ei te demoralizeaza complet. Pe de alta parte, daca reusesti sa faci abstractie de blocurile vechi, de miile de masini, de indiferenta unora, si reusesti sa te concentrezi pe partile bune care oricat de sceptici am fi, exista si ele destule, atunci reusesti sa vezi orasul in culori si sa te simti bine despre locul unde traiesti. Bine, vorbin din prisma unui fotograf, e mult mai usor de realizat. Sa sectionezi din realitate si sa expui pe hartie … poti gasi culorile chiar si acolo unde te astepti cel mai putin. Desigur, nu intotdeauna cautam culori …