De la SMAEB - motoarele
dupa cum am promis 
exista si o serie doar cu motoare … mai incolo
De la SMAEB
aka Salonul de motociclete, accesorii si echipamente, Bucuresti. De data asta fetele calaresc mai putini cai putere insa si mai putine kg …
O multime
Traiesc de multa vreme prin comunitatile foto (si nu numai) de pe net … multa lume, multe pareri, una mai diferita de alta. Am invatat de asemenea in tot acest timp sa stau deoparte cand discutiile devin infierbantate, cand ideeile se bat cap in cap, cand se renunta pentru o vreme la starea de amicitie si apar certurile. Problema nu e asta … din punctul meu de vedere eu nu sunt afectat, trec peste, n-am treaba. Problema e de ce se ajunge la asa ceva ?! Da, e un forum, o comunitate semi-virtuala unde cuvintele curg mai usor, inhibitiile sunt mai reduse, tupeul crescut … fiecare incearca sa-si impuna punctul de vedere. De ce ajunge totusi cateodata atat de departe incat sa apara violenta verbala bazata pe simple divergente in ceea ce priveste gusturile, opozitia incepator - avansat, sau chiar pe glume inocente in exces. Nu stiu daca exista vreo comunitate care sa nu aiba astfel de probleme, insa ele pot fi usor minimalizate prin respect reciproc, respect fata de gusturi individuale, si poate mai putina “punere la suflet” a micilor tachinarii de care nimeni nu este lipsit. Am urat intotdeauna certurile si chiar dupa ce ocazional “pedepsesc” si eu un comportament care eu il cred inadecvat prin o serie de cuvinte mai aspre, stau si ma gandesc si imi dau seama ca poate mai bine taceam si treceam peste evitand asftfel evenimentul. Poate ca de multe ori nu putem sa trecem cu vederea insa ideal asa ar fi … Pana la urma tot la o bere ajungem si acolo se uita toate
Astfel, pentru a concluziona si a face legatura (daca nu e deja evidenta) cu fotografia de mai jos, vreau sa spun doar ca suntem toti ca niste mici pete de culoare intr-o lume imensa. Care e cea mai frumoasa pata de culoare !? … sunt toate la fel de frumoase! 
… poate a mea sa fie putin mai faina …
Din umbra
Nu mai stiu ce sa scriu. De cateva posturi incoace simt nevoia ca alaturi de poze sa mai adaug si o bucatica de text, o farama de ganduri proprii care sa acompanieze o imagine care altfel poate parea goala, lipsita de sens. Asa e cu lucrarile mediocre … deseori nu exprima destule iar privitorul ramane cu o senzatie amara, nu intelege ce vede, nu-si poate forma acel tot unitar care invaluie cadrul. Spre deosebire de operele de arta, care se spune ca valoreaza cat o mie de cuvinte, fotografiile mele mai au nevoie cateodata de un mic impuls care sa le faca mai atractive, si asta o simt la multe dintre ele, insa foarte rar reusesc sa pun pe monitor, in cuvinte, ceea ce ele semnifica pentru mine, ceea ce ele picteaza in mintea mea. Aspir insa la idealul acela de artist desavarsit, care reuseste printr-o imagine sa spuna o intreaga poveste, o poveste care se formeaza pe retina si dainuie acolo pentru eternitate. Pana atunci continuu sa pasesc inainte, ca un artist in devenire ce promite sa mearga pana in panzele albe pentru a-si face numele cunoscut prin lucrarile sale, care vrea sa impresioneze si simte ca o poate face …
Calaretul singuratic
Cred ca mi-ar placea si mie sa-mi iau motor si sa ma plimb cat ma tine benzina pe tot felul de meleaguri, doar eu si cei cativa cai de sub mine … Pana atunci insa ma rezum la a face asta pe 4 roti. Sentimentul este minunat. O placere ciudata, o pierdere inutila de vreme pentru unii, insa o adevarata aventura pentru mine. Nu stiu daca sunt acei cai putere care te fac pe moment sa te simti puternic, rapid, sau e simplul simt al calatoriei care imi provoaca o astfel de stare de euforie, insa cert e ca in spatele volanului ma simt foarte bine si e un sentiment greu de egalat.
Wamintiri
Din cand in cand ma trezesc ca mai rascolesc prin directoarele cu poze vechi, care incep inca din vremea liceului, si mai gasesc cate vreun exemplar de care sa fiu multumit din punct de vedere fotografic. Se intampla rar, pentru ca de obicei cadrele mai vechi ajung sa-mi dau seama ca sunt foarte slabe multe dintre ele, si nu-mi dau seama ce-am vazut la ele pe-atunci. Cert e ca asta nu poate sa fie decat un semn bun, un semn ca progresez, un semn ca incet incet ridic stacheta. Sper doar sa nu fie niciodata destul de grea incat sa nu o mai pot ridica …
