Se spune că un bărbat la maturitate e doar un copil cu ceva mai mulți bani, cu jucării mai scumpe. Nu zic nici nu nici da, cert e că de-a lungul timpului am început să bifez din lucrurile pe care mi le doream foarte mult atunci când eram copil. Căci dacă acum nu e perioada pentru astea, atunci când!?

Ei bine, weekendul acesta am trecut în revistă probabil una dintre cele mai râvnite dintre jucării, chitara electrică. Și de ce nu. Visez mereu cu ochii deschiși atunci când ascult o melodie, că am o chitară în mână și eu sunt cel care cântă (v-am povestit despre asta). De ce să trec prin viață ținând în mână o chitară imaginară, când pot să am “the real thing”. Singurul lucru care m-a împiedicat să fac asta până acum a fost complexul ca e prea greu de învățat și o să stea degeaba intr-un colț al casei. Asta nu s-a schimbat. O am de câteva zile si mi se pare ca nu o să ajung niciodată să o pot manevra precum văd pe unii alții (nici macar cei mai pricepuți dintre ei), însă e ok, o să îmi dau silința și dacă nu reușesc, măcar am o chitară electrică in casă, pot să fac un acord două, pot să generez acel sunet, indiferent cât de haotic ar fi, care îmi da fiori și îmi crește tensiunea, pot să mă simt bine la gândul ca nu e cel din video, sau cel din mp3 care cântă … sunt eu!

edit: primul “strum” invățat, cu schimbare între 2 acorduri (G -> Cadd9). Încep să am speranțe :  inceput, partea neamplificată (era târziu și foloseam căști).