Parinti si copii la mare
Imi amintesc de pe vremea cand mergeam si eu cu parintii la mare … parca tot conceptul avea alt farmec. Marea era un loc unde mergeam cel mult o data pe an, un loc magic pe care-l asteptam inca de la terminarea scolii. Era ceva cu adevarat special cand eram acolo si nu mai vroiam nicicum sa plec. Acum parca nu mai e la fel …
Tweet
« Beton, fiare, si un model | Tatal si Fiul »
10 Comments »
RSS feed for comments on this post. TrackBack URI
Ma bucur ca nu sunt singurul care simte ca imbatraneste
Faine pozele
ma bucur ca in pozele tale se vede cat de rau sunt parliti saracii oameni de la soarele asta nenoocit!
vezi, daca n-au folosit creme, smacuri si altele … 8-\
Frumoase! si e atat de adevarat…cand eram mica visam “sa putem merge si anul acesta la mare”Ajungeam si ..timp de cateva minute doar priveam, iar cand plecam aproape imi venea sa plang…Sentimentul de tristete ca plecam l-am avut si acum..dar ceva s-a schimbat…ceva se deruleaza mult prea repede…
super pozele
frumoase fotografiile, frumoasa povestea lor.
Exact acelasi sentiment il am si eu…frumos cross processing…
Ai si schimbat bestia?
Citez din postul de mai sus… frumos cross-processing. Brava
am schimbat-o cu o alta
mersi fain 
Timeless as spune. Nush cum se zice pe romaneste
Foarte melancolica prelucrarea.
Asa cum era cand eram mici, a fost pentru mine marea anul asta. Si cum astepta mama mea fotograful, cu sufletul la gura, ca nu cumva sa fie un an in care sa nu-mi faca poza la mare, asa imi doream eu acum sa apara unul care sa imi faca o poza ca atunci, la care sa stau mereu sa ma uit, sa-mi aduc aminte cat de fericita am fost.
.
You made my day ca ai aparut. Multumesc mult ca ne-ai facut poze