o pereche de ochi de o mare raritate …

O idee care ma streseaza de foarte mult timp iar azi am primit imboldul pentru a scrie. Tin minte o discutie cu o anumita persoana, ceva timp in urma, si nu citez: (sunt la moda dialogurile astea virtuale … ce sa-i fac.)

“XxX: Cristi, da tu nu ai niciodata depresii ?

Eu: Ce’s alea ?

XxX: Eh na, hai mah, serios, nu-ti vine niciodata sa-ti bagi picioarele in ea viata si sa-i dai dracu’ pe toti ?

Eu: Nu.

XxX: Nu se poate. Toata lumea trece prin asa ceva din cand in cand.

Eu: Niciodata pentru mai mult de 5 minute.

XxX: Cum reusesti ?

Eu: Simplu. Incetez sa ma mai gandesc la asta. Iau toate gandurile rele si le-arunc deoparte. Nu le ascund in mine, scap de ele definitiv. Atat iti pot spune, secretul nu se poate impartasi, e departe de cuvinte.”

N-am inteles niciodata cum unii pot sa traiasca in depresii atat de mult timp. Se resemneaza la ideea ca viata-i de cacat, ca nu o sa-si gaseasca niciodata jumatatea, sau ca vor fi toata viata un nimeni. Si traiesc asa o buna vreme pana cand din plictiseala sau din orice altceva, renunta la idee si isi dau seama ca de fapt n-au rezolvat nimic in tot acest timp. Si nici nu aveau cum … Decat sa-ti plangi de mila mai bine te pui pe treaba si iti traiesti viata, iti cauti jumatatea si ajungi cineva. E greu dar e doar un gest de lasitate sa te lasi prada “sortii”. Am fost intotdeauna o persoana joviala, intrebati orice prieten al meu si nu va stii sa va zica ultima data cand m-a vazut trist. Poate unora li se pare asta o dovada de imaturitate, un semn al varstei inca tinere si a unei experiente de viata la inceput. Departe … Ma trezesc pe strada ca ma apuca rasul din senin, visez cu ochii deschisi la tot felul de intamplari placute … e o stare de fericire,pace si liniste care traieste permanent in mine si nu lasa se instaleze cancerul depresiv. Ceva la care nu o sa renunt nicodata. Sunt imun. Loviti-ma cu ce aveti mai bun si va promit ca nu o sa ma puteti ingenunchea veci!

Inchei cu un citat din ceea ce puteti sa numiti “crezul” meu in domeniul anti-depresiv … unii din marii “filozofi” ai vremurilor noastre, Trey Parker & Matt Stone:

“I love life…Yeah, I’m sad, but at the same time, I’m really happy that something could make me feel that sad. It’s like…It makes me feel alive, you know. It makes me feel human. The only way I could feel this sad now is if I felt something really good before. So I have to take the bad with the good. So I guess what I’m feeling is like a beautiful sadness.”

… ceea ce va doresc si dumneavoastra …